Eu: Îți mulțumesc, iubito, că ești darul cel ceresc,
Că-n tine am găsit iubirea ce mult o prețuiesc.
Că-n ochii tăi am regăsit tot ce visam să fie-al meu,
Și că prin tine, pas cu pas, iubirea-i drum spre Dumnezeu.
Tu: Și eu îți mulțumesc iubite, că te-am găsit în lumea mare,
Că-n brațe-ți cerul nu e vis, ci sărbătoare.
Că-mi ești răspuns la rugăciuni, alint pe suflet obosit,
Și că-n tine-am găsit omul ce iubește infinit.
Eu: Să ne jurăm, iubito, că flacăra ce ne unește,
Nu-i o scânteie trecătoare, ci-i ceva ce ne lipește.
E o forță făr de margini, e un foc ce arde-ntruna,
Ce ne va ține vii pe veci, precum soarele și luna.
Tu: Îți jur, iubite, că te voi mângâia mereu,
Chiar de vântul vieții va fi rece, greu.
Îți jur că-n fiecare zi un pas spre tine am să fac,
Și că iubirea noastră nu-i doar fum și jar uitat.
Eu: Îți jur și eu, iubito, că te-oi iubi mereu,
Că-n brațe te voi ține și la bine și la greu.
Îți jur că-ți voi fi umăr, lumină dar și scut,
Că iubirea-mi nu se stinge nicicând, nicicât.
Nu suntem doar scântei ce ard, ce pier și se sfârșesc,
Noi avem esență tare, și știi că te iubesc!
Soba-n care ne-am aprins e-un univers ce ne cuprinde,
Și doar prin noi, iubito, flacăra arde și se-ntinde.
Tu: Focul nostru nu trăiește fără suflu, fără har,
E nevoie de o șoaptă, de-un sărut, de-un gest măcar,
De-un cuvânt, de-o mână-ntinsă, de un zâmbet aruncat,
Pentru ca lemnul nost să ardă... totdeauna, ne-ncetat.
Eu: Vom fi lumină peste vremuri, lăsând în urmă bucurii,
Când trupul ne-o pieri, iubirea tot va dăinui.
Flacăra ce astăzi arde, n-am aprins-o pe pământ,
Este flacără divină, e-al nostru legământ.
Amândoi: Și fie ca-ntr-o zi, când timpul ne-o chema la stele,
Să fim un foc ce arde-n lume, suflete rebele...
Să fim căldura inimilor cărora le-om spune-n taina lor,
Că ne-am iubit și c-am trăit... cu pasiune și amor.